CNI a finalizat și predat către beneficiari 5 așezăminte culturale

Săptămâna trecută, Compania Națională de Investiții (CNI), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a recepționat cinci așezăminte culturale, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS).

Promovarea celor 5 obiective de investiții a fost făcută astfel încât să fie asigurată funcționalitatea și respectarea normelor și standardelor în vigoare, cu scopul de a contribui la susținerea activităților culturale tradiționale de la nivelul satelor românești. Cele 5 obiective sunt situate în: satul Totoi (comuna Sîntimbru, jud. Alba), satul Jegălia (jud. Călărași), satul Jiana Mare (jud. Mehedinți), satul Chendrea (comuna Bălan, jud. Sălaj) şi satul Gâlgău Almașului (comuna Bălan, județul Sălaj).

Lucrările de reabilitare și modernizare au presupus, în general, realizarea unor lucrări de consolidare, refacerea sau înlocuirea elementelor structurale degradate, intervenții la nivelul finisajelor interioare și exterioare, reamenajarea trotuarelor perimetrale clădirilor. Proiectele au prevăzut deopotrivă intervenții la nivelul instalațiilor (electrice, termice, sanitare și de protecţie la incendiu), precum și asigurarea utilităților, dotărilor și echipamentelor necesare.

Oportunitatea investițiilor este evidentă, dat fiind faptul că, în urma lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare a construcțiilor existente, calitatea activității socio-culturale a comunelor va fi îmbunătățită considerabil, implicând deopotrivă posibilitatea creării de noi locuri de muncă.

Valoarea totală a contractelor aferente celor cinci obiective a fost de peste 4.700.000 de lei cu TVA.

Finanțarea s-a asigurat, în condițiile legii, de către MDRAP prin CNI S.A. în limita fondurilor alocate anual cu această destinație, respectiv pentru Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.

Prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, se pot realiza obiective de investiții în cadrul a 10 subprograme, așa cum sunt acestea definite de OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, în cadrul Programului de Construcții de Interes Public sau Social se pot finanța și alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor mai exact orice tip de construcţii care se realizează pentru satisfacerea nevoilor materiale ale comunităţilor locale, inclusiv la nivel naţional.