CNI investește în reabilitarea monumentelor istorice și religioase ale capitalei

De-a lungul timpului, în București au fost construite numeroase monumente istorice arhitecturale și de cult. Dat fiind caracterul deosebit al potențialului cultural al capitalei, unul din domeniile în care Compania Națională de Investiții investește vizează conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului religios – cultural.
 
Unul dintre proiectele pe care CNI și le-a asumat în acest sens este Consolidarea și reabilitarea lăcașului de cult și monumentului istoric Biserica Sfântul Dumitru – Poștă.
 
Conform atestărilor cronologice, amplasamentul a fost ridicat în anul 1819, fiind dispus pe locul unei mai vechi biserici, datând încă din secolul al XIV-lea. Cu toate că este considerată a fi un paraclis universitar al Bucureștiului și se remarcă printr-o arhitectură monumentală, variată stilistic și deși este poziționată într-o zonă centrală, în apropiere de multiple obiective turistice, biserica în cauză nu a fost valorificată corespunzător.
 
În urma lucrărilor, obiectivul investiției a beneficiat de consolidare – respectiv restaurarea corpului bisericii, atât în exterior, cât și în interior, lucrări de structură, lucrări de arhitectură, precum și intervenții la nivelul instalațiilor electrice, termice și sanitare. Este important de menționat faptul că lucrările au fost elaborate în concordanță cu specificațiile privind caracterul monumental al bisericii, structura volumetrică a amplasamentului nefiind modificată, în vederea păstrării autenticității imaginii acestuia.
 
Obiectivul investiției a fost contractat în luna septembrie, anul 2015 și finalizat, respectiv predat beneficiarilor în luna martie a anului 2017. Referitor la valoarea investiției aceasta este de 4.546.202 lei.